Agenda culturală şi sportivă pentru anul 2010 a fost aprobată

PRIMARIA SIBIU | Sibianul | februarie 27, 2010 at 7:29 PM
Agenda culturală şi sportivă pentru anul 2010 a fost aprobată

Agenda culturală şi sportivă pentru anul 2010 a fost aprobată

Un număr de 34 de proiecte culturale şi 22 de manifestări sportive vor anima Sibiul pe parcursul anului, indiferent de sezon, pe întreg parcursul anului 2010. Comisia de selecţie a analizat cele 138 de proiecte culturale şi 110 proiecte sportive depuse în urma apelului public de începere a sesiunii de depunere a proiectelor cultural- sportive pentru anul 2010.

Mă bucură faptul că au fost depuse multe proiecte atât culturale cât şi sportive ceea ce arată un interes ridicat din partea operatorilor din aceste domenii. Cu toate aceastea, comisia constituită pentru selectarea proiectelor ce urmează a fi finanţate de la bugetul local a remarcat nevoia clară de o mai bună concepere şi redactare a proiectelor depuse, mai ales în ceea ce priveşte conceperea bugetului fiecărui eveniment în parte” a declarat primarul Klaus Iohannis.

Proiectele depuse au fost analizate şi evaluate în baza următoarelor criterii:
1) anvergura şi calitatea (internaţională, naţională, regională sau locală) programului, proiectului, acţiunii culturale şi sportive;
2) numărul, diversitatea şi distribuţia geografică a beneficiarilor direcţi ale căror nevoi urmează a fi satisfăcute prin aceste programe, proiecte, acţiuni culturale şi sportive;
3) diversitatea şi caracterul multicultural şi multidisciplinar al rezultatelor programelor, proiectelor, acţiunilor culturale şi sportive care vor fi finanţate;
4) capacitatea organizatorică şi funcţională a ofertantului de realizare a programelor, proiectelor, acţiunilor culturale sau sportive, dovedită prin:
• programele, proiectele, acţiunile culturale sau sportive derulate anterior;
• calitatea programelor, proiectelor, acţiunilor culturale sau sportive organizate;
• calificări relevante ale coordonatorului de proiect pentru derularea programului, proiectului, acţiunii culturale sau sportive;
• evaluarea privind impactul programelor, proiectelor, actiunilor culturale sau sportive derulate.

Comisia de selecţie a căutat să conceapă o agendă culturală şi sportivă echilibrată, alcătuită din proiecte care au demonstrat şi pot garanta un standard înalt al calităţii beneficiilor culturale contribuind, astfel, la o mai bună imagine a oraşului ca un loc interesant de vizitat şi de petrecere a timpului liber, încurajând astfel şi dezvoltarea turismului. De asemenea s-a căutat o programare coerentă a agendei cultural- sportive pentru a evita suprapuneri ce ar putea altera vizibilitatea şi numărul de participanţi ai unui proiect, precum şi anumiţi timpi morţi care ar crea goluri în agenda evenimentelor. În acest scop, a fost încurajată finanţarea evenimentelor din extra-sezonul cultural şi turistic, pentru a oferi o alternativă în perioadele din an mai puţin aglomerate.

În perioada evenimentelor cultural-sportive de tradiţie s-a creat un fenomen de atragere şi participare pozitivă a turiştilor. Sibiul are această şansă unică de a fi cotat ca destinaţie de turism cultural şi de aceea cred că este foarte important ca cele două domenii, cel cultural şi cel sportiv să fie sincronizate, mai ales din punctul de vedere al promovării.” a declarat primarul Klaus Iohannis.

Agenda cultural-sportivă a oraşului este o parte integrantă a promovării generale a oraşului motiv pentru care, conform ghidului de aplicare, fiecare aplicant trebuie să îndrepte un procent cuprins între 10 şi 20% din bugetul total al proiectului în activităţi de promovare a proiectului. Suma totală alocată din bugetul local pentru agenda culturală şi sportivă a anului 2010 a fost de 4.619.482 de lei.

Citeste si:

Cuvinte cheie: ,

Lasa un comentariu